Ședință (tensionată) a Coaliției. Reforma pensiilor speciale și a administrației, motiv de dezbateri aprinse!
Liderii coaliţiei de guvernare se întâlnesc, luni, pentru a discuta despre proiectul privind pensiile magistraţilor, care trebuie refăcut, în urma respingerii la Curtea Constituţională şi reforma administraţiei.
Coaliţia de guvernare se reuneşte, luni, de la ora 18.00, pentru discuţiile finale privind două reforme aşteptate, pensiile magistraţilor şi reforma administraţiei. Premierul Ilie Bolojan anunţa, recent, că pachetele de reformă trebuie adoptate pentru a demara discuţiile privind bugetul pe 2026, în caz contrar, existând riscul foarte mare ca bugetul pe anul viitor să fie compromis din punct de vedere al ţintelor deficitului bugetar.
Liderii coaliţiei de guvernare se întâlnesc, luni, pentru a discuta despre proiectul privind pensiile magistraţilor, care trebuie refăcut, în urma respingerii la Curtea Constituţională şi reforma administraţiei. Şi săptămâna trecută, liderii politici au discutat, inclusiv cu preşedintele Nicuşor Dan, dar şi într-un grup de lucru, cu reprezentanţii din justiţie, pe forma nouă a proiectului, însă nu s-a ajuns la un compromis, astfel încât legea să fie finalizată până la finalul acestei luni, pentru a bifa jalonul din PNRR.
Premierul Ilie Bolojan declara într-un interviu că în următoarele două săptămâni va începe discuţia privind bugetul de stat pe anul viitor.
